Pe pământ suntem strălucitori o clipă
de
citită de Alex Potocean
Asculți nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Pe pământ suntem strălucitori o clipă carte
Bestseller New York Times, nominalizată la National Book Award.
Romanul de debut al poetului Ocean Vuong este portretul tulburător al unei familii, al prime iubiri și al puterii salvatoare a actului povestirii.
Pe pământ suntem strălucitori o clipă este scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească. Naratorul, Little Dog, are aproape treizeci de ani când scrie această scrisoare în care scoate la lumină istoria familiei care a început înainte de nașterea lui – o istorie cu epicentrul în Vietnam – și de care se servește apoi pentru a-i oferi mamei acces la porțiuni din viața sa necunoscute acesteia, toate culminând cu o revelație de neuitat.
Pe pământ suntem strălucitori o clipă este în egală măsură despre puterea care vine din a-ți spune propria poveste și despre lipsa de putere care-ți anulează identitatea atunci când nu ești auzit.
Cu o grație și urgență uluitoare, Ocean Vuong scrie despre oameni prinși între lumi diferite și întreabă cum ne vindecăm și ne salvăm unii pe ceilalți fără a uita cine suntem. Cum este posibilă supraviețuirea și cum o putem transforma într-un fel de bucurie sunt întrebările care propulsează cel mai important roman de debut din mulți ani.
Recenzii editoriale
„Pe pământ suntem strălucitori o clipă va fi descrisă – pe bună dreptate — drept o carte luminoasă, tulburătoare, importantă, necesară. Însă cuvântul la care mă tot întorc este crudă: atât de puternice sunt emoțiile din ea și felul în care te simți după ce o citești — răzuit până la os. Cu precizia poetului, Ocean Vuong investighează dacă a-ți pune experiența în cuvinte poate crea punți peste răni întinse pe mai multe generații și dacă e posibil să fim vreodată înțeleși cu adevărat de cei pe care-i iubim cel mai mult” — Celeste Ng, autoarea romanelor Tot ce nu ți-am spus și Mici focuri pretutindeni
„Pe pământ suntem strălucitori o clipă este unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit vreodată, o minunăție literară și o operă de un extraordinar umanism. Este despre cine suntem și cum ne găsim pe noi înșine în propriile corpuri, în ceilalți, în țări, pe acest pământ: o adevărată capodoperă”. — Max Porter, autorul romanului Durerea e o făptură înaripată
„Apare din când în când un scriitor care-ți taie respirația. Citesc Pe pământ suntem strălucitori o clipă, iar prin trupul meu circulă atât de puțin aer în timpul lecturii. Când scrisul e atât de bun, cine mai are nevoie de aer?” — Jacqueline Woodson, autoarea romanului Red at the Bone
„O scrisoare de dragoste vineție, bulversantă care nu va fi trimisă niciodată. O mărturie puternică despre magie și pierdere. O minune”. — Marlon James, autorul romanului Black Leopard, Red Wolf
„Este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit. Mereu îmi doresc ca poeții mei preferați să scrie romane, iar în cazul acesta dorința mi s-a îndeplinit. Ocean Vuong este un maestru. Cartea este o capodoperă. Pe pământ suntem strălucitori o clipă aduce o odă pierderii și luptei, identității de vietnamez american, orașului Hartford din Connecticut, fiind în același timp o odă epistolară închinată unei mame despre care nu suntem siguri că știe să citească. Am îndoit atât de multe pagini încât aproape am frânt cartea – și odată cu ea, aproape m-am frânt și eu”. — Tommy Orange, autorul romanului There There
„Vuong este un scriitor curajos. Merge la sursa durerii și creează un roman saturat de tânjire și suferință (…) Transformând emoționalul, visceralul, personalul în politic, el scrie un roman de neuitat — cu adevărat strălucitor —, o carte care urmărește să-și afecteze cititorii la fel de profund cum este afectat Little Dog nu doar de iubitul lui, ci și de persoana care l-a adus pe lume”. — Viet Thanh Nguyen, TIME
„Abordarea radicală a formei și combinația curajoasă de reflexii personale, rememorări istorice și explorare sexuală îl fac fără îndoială pe Vuong urmașul literar al lui Walt Whitman. Pornind de la o condiție cât se poate de marginală, a produs o operă lirică de descoperire de sine șocant de intimă și în mod pregnant universală”. — Ron Charles, Washington Post
Traducător: Miruna Ioana Voiculescu
Editura Storia Books
ISBN: 978-630-6751-05-1
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Ocean Vuong
Ocean Vuong este autorul romanului de debut Pe pământ suntem strălucitori o clipă publicat de Penguin Press (2019). A mai scris o colecție de poezii foarte bine primită de critică, Night Sky with Exit Wounds, aflată pe lista celor mai bune 10 cărți recomandate de New York Times, câștigătoare a T.S. Eliot Prize, Whiting Award, Thom Gunn și a Premiului Forward pentru cea mai bună colecție de debut. Bursier Ruth Lilly, din partea Poetry Foundation, Vuong a mai câștigat, printre altele, burse oferite de Lannan Foundation, Civitella Ranieri Foundation, Elizabeth George Foundation, Academy of American Poets și Pushcart Prize. Născut în Saigon, Vietnam, trăiește în Northampton, Massachusetts unde predă în cadrul Programului de Master (MFA) pentru poeți și scriitori de la Umass-Amherst, în calitate de asistent universitar.
MAI MULT
Alex Potocean
