În dialog cu Remus Boldea

Remus a publicat două volume de proză scurtă la editura Trei, cărți în care revine adesea la relația cu tatăl și la felul în care trecutul ne modelează. În acest interviu nu vorbim despre „rețete de succes”, ci despre devenire - despre cum a devenit cititor, scriitor și despre curajul de a spune anumite povești.
Remus vine dintr-o familie în care nu existau cărți în casă. Nici măcar Biblia. Singurul volum era un manual de psihiatrie cumpărat de tatăl său după un diagnostic de depresie în anii ’90. În copilărie, cititul nu a făcut parte din viața lui pentru că nimeni din jurul său nu citea. Totul s-a schimbat în liceu, când a descoperit o gașcă nouă de prieteni la bloc care-și petrecea timpul discutând despre cărți și filme. De acolo a început totul: întâi cititul, apoi dorința de a scrie.
Am vorbit despre capitolul pe care îl simte încheiat odată cu publicarea celor două cărți, despre autorii care l-au influențat și despre procesul lui de scriere. Pentru Remus, scrisul nu e despre performanță, ci despre curajul de a intra în locuri incomode: „încerc să ajung în zonele unde mi-e frică să merg. Arta trebuie să te coste, să simți că riști dacă intri acolo.”
Este o conversație despre parcurs, frică, influențe și despre ce urmează după poveștile scrise până acum – nu despre succes, ci despre drumul până la el.