Literatură școlară, clasele V-VIII, Volumul I

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), la Humuleşti, în ținutul Neamţului. Părinţii săi au fost Ştefan a Petrii Ciubotariul şi Smaranda Creangă, „răzeşi fără pământuri”. Ion a fost primul născut dintre cei opt copii ai familiei sale. Începe cursul primar în satul natal, ca apoi să-și continue studiile la școlile din Broșteni, Târgu Neamț, la Școala Catihetică din Fălticeni și la Seminarul de la Socola, din Iași. Se căsătorește cu Ileana Grigoriu în 1859, fiind apoi hirotonosit diacon. În 1860 se naște fiul său, Constantin. Urmează ani tulburi, se înscrie la Facultatea de Teologie, pe care o va abandona în scurt timp, și la Școala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, pe care o absolvă în 1865. Este institutor și diacon, publică în 1868 „Metoda nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare”, alături de C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu, iar în 1871 „Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive”, alături de C. Grigorescu și V. Răceanu. Pentru că refuză să respecte obiceiul preoțesc și apare tuns în biserică și cu pălărie, iar în 1873 scrie câteva articole considerate ca aducând atingere preoțimii, este destituit din cler și pierde și slujba de institutor. Tot atunci obține divorțul și se retrage la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, cu care va conviețui până la sfârșit. Un an mai târziu își reia postul de institutor. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice. Ajunge astfel în cercul Junimii şi începe să publice poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. La îndemnul prietenului său Eminescu, pune pe hârtie Amintiri din copilărie, din care va vedea tipărite primele trei părți. Starea sa de sănătate i se înrăutăţeşte și vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă, Creangă se stinge la 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.

MIHAI EMINESCU (1850–1889) este cea mai importantă figură a literaturii române din secolul al XIX-lea şi autorul cu cea mai mare influenţă asupra creaţiei literare din secolul ce i-a urmat. O personalitate care a făcut epocă, acea epocă pe care istoriile literare şi manualele o numesc, pe drept cuvânt, a „marilor clasici". Foarte curând după moartea sa, a fost recunoscut drept „poet naţional", iar editarea operei sale a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru filologia românească. Titu Maiorescu a alcătuit şi a pus în circulaţie, în 1883, o foarte inspirat alcătuită ediţie de consacrare.

Petre Ispirescu s-a născut în 1830 la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. A fost editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf. A rămas în istoria literaturii române prin culegerile sale de basme populare românești, repovestite. A studiat cu dascăli de pe lângă biserici și la 14 ani a intrat ucenic la o tipografie, devenind ulterior tipograf calificat. Activitatea de tipograf l-a pus în legătură cu scriitori importanți ai vremii: Nicolae Filimom, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc. În 1862 a publicat primele basme culese de el în Țăranul român, ca apoi, împreună cu alte texte, să apară într-un volum. După 1866 a devenit director al Imprimeriei de Stat, ca după doi ani să înființeze Noua tipografie a laboratorilor români, alături de alți trei asociați. În 1872, a publicat Legende sau basmele românilor. Ghicitiori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu, în 1873, Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele și viața lui Mihai Viteazul. În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, care și prefațează ediția, Ispirescu reunește toate textele culese într-o culegere completă: Legende sau basmele românilor. Scriitorul s-a stins din viață la 21 noiembrie (sau 27 noiembrie conform altor surse) 1887.

Ioan Slavici (1848–1925) a fost scriitor, jurnalist și profesor. S-a născut la Șiria (județul Arad), unde a și copilărit, întreaga sa opera literară fiind influențată de viața satului ardelean. A urmat studii la universitățile din Budapesta și Viena, unde s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, cu care a pus bazele Societății Academice Literare „România Jună”. În 1871 a debutat în Convorbiri literare cu comedia Fata de birău. În anul următor i-au apărut mai multe basme, printre care „Zâna Zorilor” și „Florița din codru”. În 1874 se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei colecției Hurmuzachi, apoi redactor la Timpul. Este fondator al Tribunei din Sibiu. În 1881 a fost publicat volumul Novele din popor (în care se regăsesc celebrele „Moara cu noroc, „Budulea Taichii” sau „Popa Tanda”). În 1906 apare romanul Mara, care reprezintă un pas important în evoluția romanului românesc.