Musai list
de
citită de Octavian Pantiș
Asculți nelimitat
4h 34m
Adaugă la wishlist
Despre Musai list carte
Cum să îţi organizezi timpul în aşa fel încât să munceşti eficient, să faci loc pentru ce-ţi place şi să te bucuride fiecare zi
Dincolo de stilul direct şi nonconformist al cărţii, autorul îşi trădează experienţa de trainer şi consultant de elită, fin cunoscător şi analist al mediului de afaceri. Scrisă pe un ton prietenos şi accesibil, lucrarea are meritul indubitabil de a schimba perspectiva cititorului asupra dezechilibrului carieră/viaţa privată. Structurat în trei părţi, „Ce vrei“, „Cum munceşti“ şi „Eşti mai mult decât munca ta“, volumul urmează într-un mod implacabil reflexele de gândire ale cititorului.
Recenzii
Octavian Pantiș
OCTAVIAN PANTIȘ susține cursuri de time management încă din 1997 – pentru specialiști, manageri, antreprenori, studenți și persoane publice. În 1999 a deschis filiala din România a cunoscutei firme internaționale de training și consultanță TMI (Time Manager International), înființată în 1975 în Danemarca și extinsă azi în 45 de țări. TMI România a fost declarată de două ori „Compania de training a anului“, în 2007 și 2010. Este co-fondator al firmei Qualians (2004), acum una dintre cele mai importante companii din domeniul learning & development din Europa de Est, având clienți bine-cunoscuți pe scena internațională.
MAI MULT