O nouă cale (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre O nouă cale (ebook) carte
Un virus apărut din senin într-un foarte îndepărtat oraș din China a declanșat la începutul lui 2020 un cataclism mondial. Edgar Morin, filozof și sociolog francez născut în perioada gripei spaniole, consideră că trecem printr-o criză care, departe de a fi întâmplătoare, constituie apogeul brutal al degradărilor multiple ale biosferei și antroposferei, cauzate de o sete necontrolată de profit. Intelectual de stânga și membru al Rezistenței franceze în cel de Al Doilea Război Mondial, el condamnă neoliberalismul și mondializarea pe criterii exclusiv tehno-economice, declarându-se adept al ecopoliticii și propunând reforme profunde, integratoare, întemeiate pe interdependența dintre om, societate și natură, cu accent pe responsabilitate și educație.
Scrisă în izolare și publicată în Franța în iunie 2020, cartea lui Morin este o sinteză necesară a primei etape a pandemiei, care așază criza actuală în contextul celor mai importante crize de secol XX și început de secol XXI. Textul său este deopotrivă eseu critic, testament intelectual și manifest socio-cultural, condimentat autobiografic și poetic. Structurând într-o serie de idei esențiale principalele lecții și provocări ale prezentului, el propune câteva soluții organizate în ceea ce s-ar putea numi o utopie concretă, pentru un viitor despre care Edgar Morin este conștient că nu îi mai aparține.
Traducere de Anca-Maria Pănoiu
Editura Curtea Veche
ISBN 9786064407979
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Edgar Morin
Edgar Morin (n. 1921), sociolog și filozof francez de origine iudeo‑hispanică, este recunoscut la nivel internațional pentru contribuția sa în ceea ce privește conceptul de „gândire complexă“, dezvoltat în ciclul de lucrări Complexus. Studiile sale academice au vizat de‑a lungul timpului o multitudine de domenii, printre care sociologia, studiile media, antropologia vizuală, științele politice, ecologia și educația. Este director de cercetări emerit al Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), autor a peste 60 de lucrări și a primit de 38 de ori titlul de Doctor Honoris Causa.
MAI MULT