12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru (ebook) carte
Jordan B. Peterson este unul dintre cei mai sclipitori gânditori ai momentului. Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un veritabil fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri și interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter și Facebook este urmărit de 300 000 de oameni. Plin de umor și asociind în mod surprinzător adevăruri ale tradiției occidentale cu ultimele descoperiri din neuroștiințe, Peterson ne povestește despre homari și asertivitate, despre skateboarding și adevărații bărbați, despre Iadul ranchiunii și aroganței, dar și despre lumina pe care o poate aduce în viața noastră mângâierea unei pisici sau un moment de sinceritate față de sine – dar și față de apropiații noștri.
Plecând de la revelațiile marilor religii ale lumii, dar și de la capodoperele literare și filosofice (ale unor Goethe, Nietzsche sau Dostoievski), autorul ne îndeamnă să revenim la clasicele virtuți (disciplină, curaj, onestitate, prietenie etc.) și să ne asumăm răspunderea pentru existența noastră tragică, în care există totuși un sens ce așteptă să fie căutat. Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educația este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele 12 Reguli de viață oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri și valori, care ne pot ajuta, în plină epocă relativistă, să ducem o viață mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită.
Traducere de Florin Tudose şi Vlad Vedeanu
Editura Trei
ISBN 9786064012289
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Jordan B. Peterson
JORDAN B. PETERSON, profesor canadian de psihologie, predă la Universitatea din Toronto, susținând totodată conferințe publice cu o audiență remarcabilă. Este apreciat nu doar pentru criticile sale cultural-politice – cum ar fi obiecțiile la adresa „corectitudinii politice" -, dar și pentru deschiderea sa către religie, filosofie, literatură și studii politice. În calitate de psiholog clinician, Peterson lucrează cu clienți afectați de depresie, anxietate sau schizofrenie, fiind și consilier al unor manageri de top din firme din domeniul juridic. A fost consultant la Secretariatul General al ONU și a mai predat la Harvard. A scris mai bine de o sută de articole științifice pe teme diverse (de la terapia dependențelor la psihologia personalității) și este autorul unui revoluționar tom dedicat psihologiei religiei, Maps of Meaning: The Architecture of Belief (1999), în curs de traducere la Editura Trei. Mai multe detalii, pot fi găsite pe conturile autorului de pe Facebook și YouTube, dar și pe site-ul său personal, www.jordanbpeterson.com.
MAI MULT