Însușiri modificate (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Însușiri modificate (ebook) carte
Ce-ar fi dacă ne-am putea antrena mintea, așa cum ne antrenăm corpul? Când funcționează și când nu funcționează meditaţia? Ajută pe toată lumea? Sunt beneficiile sale diferite în funcție de exercițiile făcute? Aceste întrebări, dar și altele de același fel sunt cele care i-au determinat pe Daniel Goleman şi Richard Davidson să scrie cartea de faţă.
Prieteni încă din vremea studenţiei la Harvard, Daniel Goleman şi Richard Davidson şi-au unit eforturile pentru a întocmi un studiu riguros dedicat meditaţiei, precum şi beneficiilor pe care le aduce practicarea responsabilă şi constantă a acestui străvechi exerciţiu spiritual. Pornind de la experienţa personală în ashramuri indiene, meticuloase cercetări de laborator şi o bibliografie extinsă, autorii demontează mituri şi ne explică care sunt efectele benefice pe care meditaţia le are asupra minţii, a sufletului şi a trupului.
Scopul celor care se dedică sau se gândesc să se dedice meditaţiei nu ar trebui să fie o mai bună stare a sănătăţii ori succesul în afaceri, ci atingerea unui nivel superior în natura noastră umană prin cultivarea unor calități precum altruismul, echilibrul sufletesc, o prezență iubitoare și compasiunea, care nu sunt altceva decât însuşiri pozitive modificate.
Însușiri modificate prezintă călătoria spirituală şi profesională a celor doi autori, precum şi sfaturi practice atât pentru cei care vor să înceapă să mediteze, cât şi pentru cei care au încercat deja câteva exerciții sau sunt deja experţi.
Traducere de Mihaela Răileanu
Editura Curtea Veche
ISBN 9786064403421
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Daniel Goleman
Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer. A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science. A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.
MAI MULT