Mai am câteva certitudini (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Mai am câteva certitudini (ebook) carte
Ne trebuie curaj ca să ne construim neîncetat, zi după zi, și ca să ne găsim acea frumusețe interioară care să ne ajute să trecem peste feluritele obstacole ivite la tot pasul. E o certitudine pe care Jacques Salomé ne-o împărtășește abordând o largă varietate de teme, printre care dificultatea de a iubi și fragilitatea umană, necesitatea separării atunci când „împreună“ ajunge doar un cuvânt golit de sens, capcanele rolului de părinte, vremurile pe care le trăim și pericolele lor.
Textele scurte surprind prin diversitate, mergând de la amintiri și corespondență până la interludii cu irizații poetice, alegorii cu accente de (auto)ironie și veritabile pagini de manifest pentru relații interumane sănătoase. Cu simplitate și blândețe, ele ne prezintă sinteza gândirii lui Jacques Salomé, oferindu-ne ocazia (re)întâlnirii cu unul dintre cei mai îndrăgiți formatori în domeniul comunicării, ale cărui idei răzbat până la esența omenescului și, poate de aceea, rămân mereu actuale.
Traducere de Anca-Maria Pănoiu
Editura Curtea Veche
ISBN 9786064410382
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Jacques Salomé
Jacques Salomé (n. 1935) este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Și-a obținut licența în psihiatrie socială la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris). Este fondatorul centrului de formare în relații interumane „Le Regard fertile“ de la Roussillon-en-Provence și a predat vreme de cincisprezece ani la Université de Lille III. Filiația sa teoretică se revendică din curentul psihologiei umaniste, inițiat de Carl Rogers. La începutul carierei în relațiile interumane s-a folosit de psihanaliză, mergând în direcția propusă de Milton Erickson, pentru care subconștientul este un rezervor de resurse, nu o componentă întunecată a psihicului. În primele sale cursuri de formare, Jacques Salomé a folosit tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică precum psihodrama. Aceste numeroase experiențe l-au condus în timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială), un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente proprii. A format până în prezent peste 60 000 de asistenți sociali, medici, psihologi și consultanți. A ținut conferințe, cursuri de formare și are discipoli (moderatori în metoda ESPERE și formatori de moderatori) în Franța, Belgia, Canada, Elveția, Insulele Réunion. A semnat de-a lungul timpului cronici permanente în reviste de referință din presa franceză și canadiană. A scris peste 70 de cărți și este coautor al unor lucrări de referință despre comunicare și cuplu, teoretician în cadrul Asociației pentru Comunicare Relațională prin Ascultare Activă. Cărțile sale au fost traduse în peste 27 de limbi.
MAI MULT