Băiatul sclipitor (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Băiatul sclipitor (ebook) carte
„Mai mult decât un roman, mai mult decât o biografie... O operă literară de mare însemnătate." Russell Banks
Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut, este protagonistul cărții lui Paul Auster. Băiatul sclipitor urmărește aventura tânărului care, ca să‑și scrie reportajele ce‑i țin spiritul în viață, povestirile, nuvelele, poemele și romanele, trăiește fiecare zi ca pe o călătorie nebunească în necunoscut: se amestecă printre muncitorii și vagabonzii de pe chei ca să le învețe purtările și vorba, ia, donquijotesc, apărarea unei prostituate într‑un celebru proces care a împărțit presa vremii în două tabere, schimbă cursul alegerilor prezidențiale printr‑un articol scris în focul vârstei de douăzeci de ani, se lasă torturat de dragostea fără șansă care‑și găsește împlinirea la bordel, supraviețuiește eroic unui naufragiu răsunător ca să emigreze până la urmă în Anglia, unde se împrietenește cu Joseph Conrad. Băiatul sclipitor oferă nu doar imaginea pasionantă a unei vieți trăite cu îndrăzneală, ci și biografia unui scriitor genial.
„Cea mai bună carte a anului 2021." The Boston Globe
„Un băiat sclipitor de o precocitate rară, care n‑a avut parte de plenitudinea vârstei adulte, a fost replica Americii la Keats și Shelley, la Schubert și Mozart — iar dacă, asemeni lor, continuă să trăiască și azi, asta se întâmplă pentru că opera lui n‑a îmbătrânit niciodată. La o sută douăzeci de ani după moarte, Stephen Crane strălucește în continuare." Paul Auster
„Spre finalul Băiatului sclipitor, Auster crede că viața lui Stephen Crane e abia la început și se întreabă ce‑ar fi devenit dacă ar fi trăit mai mult. Un alt Céline, poate. Ce ar fi fost dacă Crane ar fi scris despre războiul din Europa din 1914? Ar fi devenit, poate, marele reporter pe care războiul nu l‑a avut niciodată." The New York Times
„Nesăbuit, neliniștit, frenetic, Crane era de neoprit. A trecut prin viață de parcă ar fi fost urmărit. Aceasta e și imaginea pe care Auster o evocă prin titlul cărții sale — o viață plină de prospețime, arzând intens înainte de a se stinge." Washington Independent Review of Books
Traducere de Iulia Gorzo
Pandora M
ISBN 9786069787557
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Paul Auster
Paul Auster (n. 1947) este originar din Newark, New Jersey. Pasiunea pentru citit a început încă din copilărie, iar de refugiul în bibliotecă își va aminti mai târziu, în volumul autobiografic Hand to Mouth, ca de un „exil în propria casă". Își face studiile superioare la Columbia University și călătorește în Franța, unde și locuiește pentru o scurtă perioadă. La revenirea în America se angajează și începe să scrie romanele În țara ultimelor lucruri și Palatul lunii. Viața pariziană îl atrage din nou, așa încât la începutul anilor 1970 se mută în Franța, de unde se întoarce în 1974. Notorietatea în lumea literată vine odată cu Trilogia New Yorkului (1985–1986), urmată de În țara ultimelor lucruri (1987), Palatul lunii (1989), Muzica întâmplării (1990), Leviathan (1992), Mr. Vertigo (1994), Tombuctu (1999), Cartea iluziilor (2002), Noaptea oracolului (2003), Sunset Park (2010), 4 3 2 1 (2017). A devenit cunoscut și în cinematografie, ca scenarist sau regizor — Smoke (scenariu; film premiat în 1995 la Festivalul de la Berlin); Blue in the Face (scenariu și regie, alături de Wayne Wang; filmul îi are în distribuție pe Harvey Keitel și Lou Reed); Lulu on the Bridge (scenariu și regie); The Inner Life of Martin Frost (scenariu și regie). Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi. În prezent, locuiește în Brooklyn, New York. În seria Anansi. Contemporan au apărut Palatul lunii și Noaptea oracolului.
MAI MULT