Cele trei norme ale mamei

„Cred că în mai toate familiile există câte un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui perio­dică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbo­găţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate, pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt?Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei. Viaţa ta nu-ţi mai ajunge. Treci apoi dincolo de ei. Îţi cauţi bunicii şi regreţi că, ignorând nevoia aceasta care avea să vină, n-ai ştiut să-ţi descoşi părinţii despre părinţii lor. Nefăcând-o, ai senzaţia că ai pierdut definitiv posibila prelungire a vieţii tale în trecut. Socotită în «timpul generaţiilor», viaţa ta este mai scurtă. Ai ratat linia dreaptă care conducea către secretul fiinţei tale. N-ai să afli niciodată care dintre strămoşi şi-a turnat viitorul în tine." (Gabriel LIICEANU)