Cele trei norme ale mamei
de
citită de Gabriel Liiceanu
Asculți nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Cele trei norme ale mamei carte
„Cred că în mai toate familiile există câte un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui periodică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbogăţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate, pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt?Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei. Viaţa ta nu-ţi mai ajunge. Treci apoi dincolo de ei. Îţi cauţi bunicii şi regreţi că, ignorând nevoia aceasta care avea să vină, n-ai ştiut să-ţi descoşi părinţii despre părinţii lor. Nefăcând-o, ai senzaţia că ai pierdut definitiv posibila prelungire a vieţii tale în trecut. Socotită în «timpul generaţiilor», viaţa ta este mai scurtă. Ai ratat linia dreaptă care conducea către secretul fiinţei tale. N-ai să afli niciodată care dintre strămoşi şi-a turnat viitorul în tine." (Gabriel LIICEANU)
Recenzii
Memorabil
Gabriel Liiceanu
Este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“ Copyright foto: Matei Buta
MAI MULT