Despre Comoara lui Ben carte
Vârstă recomandată: 8-12 ani
Mulţi copii, indiferent de vârstă, visează să găsească o comoară. Puţini sunt însă cei care știu cum să o caute, și încă mai puţini cei care reușesc s-o găsească. Asta pentru că unii nu știu ce fel de comori caută, iar alţii, deși le descoperă, nu o realizează.
Povestea lui Ben este, în primul rând, o hartă de care se poate folosi oricine se află în căutarea unei comori. Ea este însă, deopotrivă, o lecţie despre adevăratele comori pe care ar trebui să le căutăm în viaţă. Căci mai importante decât cuferele pline cu aur sau argint sunt onestitatea, generozitatea și hărnicia.
Ce putem învăţa din aventura lui Ben? Că e important să știm valoarea sau preţul lucrurilor, dar și mai important e să înţelegem că unele lucruri sunt nepreţuite.
Editura Curtea Veche
Copyright © 2020 Curtea Veche Publishing
ISBN 978-606-44-1853-1
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Alexandru Donovici

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit, în 1994, liceul de matematică-fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere Filosofie și Istorie a Universității de Vest – Timiștoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea lor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, Salvatoarea Iernii, O iarnă de povești (coautor), Țup și Pădurea Încremenită, Țup, nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări Vindecătoare (coautor), Comoara lui Ben și Ale și sufletul cărților. Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.
MAI MULT
Eduard Adam

Eduard Adam este actor de teatru (TNB) și film, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, promoția 1999, în clasa profesorului Mircea Albulescu.
MAI MULT