Despre Dejunul unei frunze carte
Iată o carte de poezii pentru copii scrise pe măsura inteligenței lor: provocatoare, amuzante, complexe.
Fiziciană de profesie, autoarea abordează teme științifice precum fotosinteza, sistemul solar sau anatomia plantelor prin metafore neașteptate, jocuri de cuvinte și rime jucăușe.
Fiecare poezie ne întâmpină cu un arsenal de neologisme și cuvinte inedite, dar și cu o doză discretă de umor absurd, așa cum îi stă bine unui autor care scrie în marea tradiție a poeziei pentru copii.
Cartea a fost inclusă în catalogul White Ravens al celor mai frumoase cărți pentru copii din lume, ediția 2021.
Editura Frontiera
© Editura Frontiera, 2024
ISBN 978-606-8986-23-4
Recenzii
O colecție foarte drăguță de poezioare, mai ales pentru copii cu deficiență de atenție
Marina Debattista
Marina Debattista este doctor în fizică, scriitoare și tipograf amator. A plecat din România în anii 1990 și a predat fizica în Statele Unite. Ulterior s-a stabilit în Marea Britanie, unde susține cursuri de popularizare a științei în cadrul Universității Oxford. Lucrează totodată ca redactor la editura Taylor & Francis.
MAI MULT
Maria Radu
Artistă și cântăreață.
