Duminică și alte povestiri cu Iosifel
de
citită de Oana Purice
Asculți nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Duminică și alte povestiri cu Iosifel carte
„În fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine.“ (Lavinia Braniște)
Iosif a rămas singur în rachetă, cu ușa deschisă, și s‑a uitat după ceilalți. Și‑a amintit preț de o secundă de Max, care zăcea în garaj, pe un munte de lucruri, stricat de‑a binelea după ce‑l scăpase odată în piscina gonflabilă din curte. Mai avea câteva zile și mergea la grădiniță. Ar fi dat orice să‑l ia pe Freduț cu el în sacoșă, dar știa că n‑ar fi stat. Și pe tataiu l‑ar fi luat și pe mama și pe Max, așa stricat și cu un picior răsucit în sus.
„În fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine. Mirarea lui în fața unor cuvinte pe care le aude prima oară e mirarea mea din copilărie în fața lumii. Din fericire, încă îmi amintesc destul de clar confuzia și apoi fascinația cu care se limpezeau lucrurile. De fiecare dată când scriu pentru micuți, se întâmplă ceva miraculos: devin un copil preocupat de soarta șoarecelui din podea, un pui de elefant rătăcit în aeroport sau un porcușor care scrie conștiincios poezii, fiindcă așa l-a instruit profesorul său. Toate vin din trecutul meu. Și cu fiecare din aceste povești, eu mă reconstruiesc pe mine.“ (Lavinia Braniște)
© Editura Arthur, 2024, pentru prezenta ediţie
Editura Arthur este un imprint al Grupului Editorial ART
ISBN 978-630-321-499-3
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Lavinia Braniște
Lavinia Braniște (n. 1983, Brăila) Scriu poezii din școala primară și am crescut cu poveștile bunicului, care îmi mai făcea și jucării de carton și zmeie colorate, pe care mi le înălţa pe calea ferată – ,,la linie“. Tot cu bunicul intram în pepiniera de la linie pe sub un gard de sârmă și culegeam iarbă pentru găini și păpădii galbene pentru mama. Cu bunica tundeam scaieţi și-i puneam pe casă de Rusalii, iar a doua zi ne uitam să vedem cui i-a crescut mai mult norocul. Cărţile pentru copii au venit peste mine dintr-o întâmplare, după o pauză de douăzeci de ani, timp în care am schimbat joburi și chirii și m-am învăţat să trăiesc singură. Scriu pentru că-mi place să scriu. Și am avut nevoie de douăzeci de ani ca s-o spun fără jenă.
MAI MULT
Oana Purice
Oana Purice e agentă literară, cunoaște ca pe propriul buzunar literaturile actuale din Europa Centrală și de Est și nu are bucurie mai mare decât atunci când vinde un titlu autohton pe piețele străine. E una dintre meseriile pe care în România le fac numai o mână de oameni, cum ea însăși spune, oameni ale căror voci a avut generozitatea să le aducă împreună pe platforma BookIndustry, unde găzduiește interviuri cu profesioniștii din industria noastră de carte. E și doctor în Litere, iubitoare de cercei lungi și colorați, colțuri ascunse din Ploiești și înghețată cu aromă de tei. Dar mai ales, e mama lui Tudor și a Irinei, pe care îi crește cititori, cu blândețe și cu întrebări. Și cărora, tot citindu-le, a învățat unele cărți pe de rost.
MAI MULT