Despre E greu să fii zeu (ebook) carte
Un SF clasic și o viziune strălucită despre răul care pare să domine universul.
Anton este un agent sub acoperire din viitorul Pământului. El călătorește pe o planetă străină a cărei civilizație nu a progresat dincolo de Evul Mediu. Deși are cunoștințe foarte avansate față de acelea ale societății în mijlocul căreia a ajuns, lui Anton îi este interzis să se amestece în evoluția naturală a istoriei locale, așa că își asumă rolul unui nobil arogant care nu face altceva decât să participe la dueluri și la turniruri.
Simplu observator, nu are dreptul să intervină, dar cum ar putea să rămână indiferent în fața cruzimii și a nedreptății atunci când cei pe care ajunge să-i iubească sunt în pericol?
„Un roman interesant, captivant și care vă va bucura...“
The New York Times
„O carte cu totul și cu totul grozavă... serioasă și plină de imaginație”
Ursula K. Le Guin
„Ce ar fi dacă te-ai duce, cu mintea și cunoștințele de acum, într-o societate medievală?
O poveste provocatoare despre putere și responsabilitate, despre opresiune și abrutizare, despre limitele minții umane în a înțelege lumea.“
MARIAN COMAN,
redactor-șef ARMADA
Editura Nemira
Traducere de Valerian Stoicescu
ISBN 978-606-43-1590-8
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Arkadi Strugatki

ARKADI STRUGAȚKI (1925–1991) și BORIS STRUGAȚKI (1933–2012) sunt unii dintre cei mai cunoscuți scriitori SF din lume, autorii unor capodopere ale genului. În anii ’60 s-au bucurat de o mare popularitate în Uniunea Sovietică, scrierile lor revigorând antiutopia. Dar la începutul anilor ’80 li s-a interzis să publice. Printre cele mai cunoscute titluri ale lor se numără: E greu să fii zeu (1964; Nemira, 2016), Lunea începe sâmbăta (1964; Nemira, 2017), Melcul pe povârniș (1966; Armada, 2022), A doua venire a marțienilor (1968), Picnic la marginea drumului (1972; Armada, 2021). Dintre cele mai recente ecranizări ale scrierilor lor amintim: filmul în două părți Insula locuită (2008 și 2009), de Fiodor Bondarciuk, și E greu să fii zeu (2013), de Aleksei Gherman.
MAI MULT