Despre În dialog cu Ruxandra Gîdei carte
Cum intrigi pe cineva să citească, fără să vorbești despre literatură? Ruxandra Gîdei, creatoare de conținut din zona de carte, încă își pune această întrebare, iar răspunsul ei continuă să se contureze și după opt ani de discuții cu un public larg, pe canalul 4fără15.
Relația ei cu lectura nu a fost liniară. A învățat să citească la vârsta de patru ani, urmată de o pauză în adolescență. La terminarea facultății a devenit book influencer, iar în prezent Ruxandra este coordonatoare de programe la European Cultural Foundation.
Vorbim despre cum cărțile pot fi un instrument prin care înțelegem lumea, nu doar un subiect de discutat, și despre programele europene care au reușit să aducă oamenii spre lectură adresându-le mai întâi nevoile și problemele imediate: siguranță financiară, incluziune, apartenență.
Pentru că, până la urmă, cel mai bun mod de a vorbi despre cărți e să vorbești despre tot ce se află în jurul lor.
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Ruxandra Gîdei
