Îți place mai întunecat
de
citită de Ștefan Forir
Asculți nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Îți place mai întunecat carte
Stephen King, legendarul povestitor și maestru al prozei scurte, ne oferă o extraordinară colecție formată din douăsprezece povestiri, multe dintre ele nepublicate până acum și unele dintre cele mai bune pe care le-a scris vreodată.
„Vă place mai întunecat? Ce bine, și mie la fel!“ scrie Stephen King în postfața acestui volum de douăsprezece povestiri care explorează partea mai întunecată a vieții – atât metaforic, cât și literal. King a fost, timp de jumătate de secol, un maestru al genului, iar aceste povestiri despre soartă, moarte, noroc și faldurile realității unde, pe ascuns, se poate întâmpla orice, sunt la fel de complexe și captivante ca și romanele sale. Ele sunt, deopotrivă, lecturi fascinante și bogate în teme profunde. King scrie pentru a simți „bucuria de a lăsa în urmă viața de zi cu zi“, iar în „Îți place mai întunecat” cititorii vor simți și ei această bucurie, pagină cu pagină.
Talentul lui King de a ne surprinde, de a ne fascina și de a ne inspira atât groază, cât și alinare rămâne de neegalat. Fiecare dintre aceste povestiri ascunde propriile emoții, bucurii și mistere; fiecare dintre ele este emblematică. Îți place mai întunecat? De asta vei avea parte.
„Dacă literatura ar fi atletism, Stephen King ar câștiga atât maratonul, cât și proba de 100 de metri. Un maestru absolut în proza de mare întindere, unde, în cariera lui de jumătate de veac, ne-a dat romane precum «Shining», «Apocalipsa» ori «J.F.K 22.11.63», King își arată rafinamentul în nuvele și povestiri, iar «Îți place mai întunecat», pe lângă «Anotimpuri diferite» sau «Un strop de sânge», este încă o dovadă în sprijinul acestei afirmații.”
MARIAN COMAN,
redactor-șef Armada
Traducere de Ruxandra Toma.
ARMADA, un imprint al Editurii Nemira
ISBN 978-606-43-1845-9
Recenzii
Te ține în priză
Pentru un somn liniștit nu recomand a se asculta noaptea. Câteva povești mi-au cam dat coșmaruri:)
Stephen King
Stephen King este autorul-fenomen a peste șaizeci de cărți, devenite bestsellere internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără You like it darker (Îți place mai întunecat, Armada, 2024), Holly (Armada, 2023), Fairy Tale (Un basm, Armada, 2022), If It Bleeds (Un strop de sânge, Armada, 2022), Billy Summers (Armada, 2021), Later (Mai târziu, Armada, 2021), The Institute (Institutul, Armada, 2020) și The Outsider (Străinul, Armada, 2019). Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Armada, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația The New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize. Cărțile sale cult – seria THE DARK TOWER (TURNUL ÎNTUNECAT, Nemira, 2019), romanele It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Armada, 2019) și Doctor Sleep (Armada, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.
MAI MULT
Ștefan Forir
Ștefan Alexandru Forir este român etnic din Republica Serbia. S-a repatriat în România în anul 2012, când a început studiile la Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” Galați, secția Teatru și Artele Spectacolului. Din 2015 este actor al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Este îndrăgostit din copilărie de science-fiction și thriller, printre scriitorii lui preferați numărându-se Arthur C. Clarke, Isaac Asimov, Orson Scott Card și, firește, Stephen King.
MAI MULT