Povești nemuritoare românești, vol. 1
de
citită de Claudiu Istodor
Asculți nelimitat
1h
Adaugă la wishlist
Despre Povești nemuritoare românești, vol. 1 carte
Povești românești ale unor scriitori îndrăgiți (Petre Ispirescu, Nicolae Filimon, Ioan Slavici), care au legănat copilăria multor generații, acum în variantă audio, în lectura actorului Claudiu Istodor. Volumul cuprinde următoarele povești și basme: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Petre Ispirescu, „Omul de piatră” de Nicolae Filimon (00.26.43), „Doi feți cu stea în frunte” de Ioan Slavici (00.45.39), „Sarea-n bucate” de Petre Ispirescu (01.10.04)
Recenzii
Cea mai buna poveste
Petre Ispirescu
Petre Ispirescu s-a născut în 1830 la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. A fost editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf. A rămas în istoria literaturii române prin culegerile sale de basme populare românești, repovestite. A studiat cu dascăli de pe lângă biserici și la 14 ani a intrat ucenic la o tipografie, devenind ulterior tipograf calificat. Activitatea de tipograf l-a pus în legătură cu scriitori importanți ai vremii: Nicolae Filimom, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc. În 1862 a publicat primele basme culese de el în Țăranul român, ca apoi, împreună cu alte texte, să apară într-un volum. După 1866 a devenit director al Imprimeriei de Stat, ca după doi ani să înființeze Noua tipografie a laboratorilor români, alături de alți trei asociați. În 1872, a publicat Legende sau basmele românilor. Ghicitiori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu, în 1873, Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele și viața lui Mihai Viteazul. În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, care și prefațează ediția, Ispirescu reunește toate textele culese într-o culegere completă: Legende sau basmele românilor. Scriitorul s-a stins din viață la 21 noiembrie (sau 27 noiembrie conform altor surse) 1887.
MAI MULT
Claudiu Istodor
CLAUDIU ISTODOR s-a născut pe 5 septembrie 1960 în Timișoara. Studiază arta actorului la IATC București între anii 1980-1984, după care, conform legilor vremii, este repartizat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Revine în București la Teatrul Național, apoi se angajează la Teatrul Mic, unde se află și în prezent. Colaborează la spectacole care se joacă la Teatrul Bulandra,Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc,Teatrul Ion Creangă, Metropolis, Ploiești, Târgu Mureș și alte teatre independente. De asemenea regizează spectacole de teatru, după ce urmează cursurile postuniversitare de profil la UNATC. În paralel, devine una dintre cele mai cunoscute și deosebite voci din România în publicitate, promo tv și în dublaje de desene animate, unde dă voce la peste o sută de personaje, printre care Batman, Superman, IronMan, Jack piratul cel teribil. Înregistreaza și audiobook-uri, printre care se numără Basme și Povești Nemuritoare.
MAI MULT