Despre Quiet carte
Cel puțin o treime dintre persoanele pe care le cunoaștem sunt introvertite – preferă să asculte, în loc să vorbească; inovează și creează, dar nu le place să se autopromoveze; se descurcă mai bine să lucreze de unii singuri, decât în echipă. Introvertiților le datorăm multe dintre marile contribuții la progresul societății.
În Quiet. Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare, Susan Cain susține că introvertiții sunt extrem de subapreciați și ne arată cât de mult avem de pierdut din această cauză. Ea schițează evoluția Idealului de Extravertire pe parcursul secolului XX și explorează modul în care a ajuns să pătrundă în cultura noastră. De asemenea prezintă introvertiți de succes, de la un personaj spiritual și plin de energie, care vorbește în public, apoi își reîncarcă bateriile în solitudine, la un agent de vânzări care bate toate recordurile și care recurge discret la forța întrebărilor.
Cu argumente susținute cu pasiune, cu studii excelente și poveștile de neuitat ale unor oameni reali, Quiet are forța de a schimba pentru totdeauna modul în care îi percepem pe introvertiți și, la fel de important, modul în care se percep ei înșiși.
Traducere de Ianina Marinescu
Editura Publica
ISBN 978-606-722-630-0
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Susan Cain
Susan Cain este cofondatoarea companiei Quiet Revolution LLC și autoarea cărții Quiet, bestseller New York Times, tradusă în 36 de limbi și numită de revista Fast Company cea mai bună carte a anului. A ținut mai multe prezentări la TED, Microsoft, Google, Harvard, Yale, West Point și U.S. Naval Academy. Este absolventă cum laude a facultăților de drept de la Princeton și Harvard.
MAI MULT
Andra Petrescu
Cunoscută prezentatoare TV, consultant și expert în public speaking. Cu studii în domeniul comunicării și al psihologiei, Andra a creat și Cursul StarTV care-i ajută pe mulți să-și atingă și ei visul.
MAI MULT