Despre Revolta carte
Al treilea volum din seria JOCURILE FOAMEI.
NIMIC NU TE POATE PREGĂTI PENTRU SFÂRȘIT
Katniss a supraviețuit calvarului de la Jubileul Pacificării și, împreună cu familia ei și cu Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile conducerii Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte.
Succesul rebeliunii care a cuprins întregul Panem depinde acum de Katniss. Oare va accepta să joace rolul de pion pe tabla puterii și să fie responsabilă pentru nenumărate vieți și pentru viitorul tuturor districtelor? Ca să facă asta, trebuie să-și depășească furia și neîncrederea și să devină, cu adevărat, Gaița-Zeflemitoare.
„Revolta va avea peste ani același ecou pe care l-au avut Împăratul muștelor de William Golding și Apocalipsa lui Stephen King.“
School Library Journal
„Trilogia aceasta amintește de pasiunea politică din 1984, de violența memorabilă din Portocala mecanică și de imaginația exuberantă din Cronicile din Narnia sau Harry Potter.“
New York Times
Traducător: Ana-Veronica Mircea
ARMADA, un imprint al Editurii Nemira
ISBN 978-606-43-1242-6
Recenzii
Superbă seria! Cine a ales numele personajelor are gusturi fine. Nume foarte frumoase!
Suzanne Collins
SUZANNE COLLINS este autoarea seriei bestseller Cronici din subpământ, care a început cu Gregor pământeanul (Editura Nemi, 2016). Romanele cu care a devenit faimoasă – Jocurile foamei, Sfidarea și Revolta (Editura Nemira, Armada, 2020) au fost bestselleruri New York Times, elogiate de marele public, și au stat la baza unei serii de filme de succes. Year of the Jungle, cartea ilustrată care are la bază povestea tatălui ei trimis pe front în Vietnam, a apărut în 2013 și a primit cronici foarte bune. Până în prezent, cărțile ei au fost publicate în 53 de limbi.
MAI MULT
Corina Moise
Corina Moise este absolventă a Facultății de Teatru, secția Arta Actorului, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în anul 2008, la clasa prof. Florin Zamfirescu, grupa prof. Adrian Pintea. Actriță independentă, a colaborat cu succes de-a lungul timpului cu o mare parte din teatrele insituționalizate atât din București (Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Național București, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Mic) cât și din alte orașe ale țării (Teatrul Maria Filotti Brăila, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Teatrul Municipal Focșani), dar și cu teatre din peisajul independent românesc (Unteatru, Godot Cafe- Teatru). Câteva titluri de spectacole importante: ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), DOI PE UN BALANSOAR ( regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Maria Filotti, Brăila), COLIVIA CU NEBUNE ( regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), ÎNDOIALA (regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural Lumina), LIVADA DE VIȘINI ( regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), JOCUL DE-A VACANȚA (regia Erwin Simsensohn, Teatrul Maria Filotti, Brăila), 30+ ( regia Alex Bogdan, Godot Cafe Teatru), ORFEU ȘI EURIDICE ( regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra), OBICEIURI NECURATE (regia Mihai Constantin, Teatrul Bulandra), DOUĂ LOTURI ( regia Alexandru Dabija, Teatrul Național București). Are o experiență bogată în film și televiziune: DUBLU (regia Catrinel Dănăiață), VÂNĂTOARE (regia Alexandra Bălteanu), ROXANNE (regia Vali Hotea) , FEMEIA PASĂRE ( regia Gheorghe Preda). Face parte din cast-ul unor producții internaționale importante ( ROMING, CLARA AT CROSSROADS). A fost trainer pentru adolescenți în cadrul Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS. Este trainer și coach pentru adulți în mediul de business din companii și organizații. Pasionată de povestea lui Katniss Everdeen din ”Jocurile Foamei” de Suzanne Collins și bucuroasă că este invitată să fie vocea care spune această poveste publicului ascultător din România.
MAI MULT