S-a întâmplat într-o vară
de
citită de Marcela Motoc
Asculți nelimitat
11h 45m
Adaugă la wishlist
Despre S-a întâmplat într-o vară carte
Piper Bellinger e bogată, are influență, iar reputația sa de petrecăreață face ca paparazzi să fie mereu pe urmele ei. După ce lucrurile – și consumul de șampanie – scapă de sub control în timpul unei petreceri, Piper ajunge la închisoare, iar tatăl său vitreg decide că tânăra are nevoie de o lecție, așa că o lasă fără bani și o trimite să învețe ce-i responsabilitatea alături de sora sa, obligându-le să plece în Westport, să se ocupe de barul familiei. După nici cinci minute în pitorescul orășel, Piper îl întâlnește pe căpitanul Brendan Taggart, un tip masiv, cu barbă, care e convins că ea n-o să reziste nici măcar o săptămână fără luxul cu care e obișnuită. Numai că Piper e hotărâtă să le demonstreze tatălui ei vitreg și localnicului sexy și morocănos că are mai multe de oferit, nu doar drăgălășenia. Fata pasionată de evenimente mondene și de distracție și marinarul ursuz sunt complet diferiți, dar atracția care mocnește între ei nu mai poate fi ignorată. Vor reuși, oare, cei doi să treacă peste tot ce îi desparte?
„Când apare o carte scrisă de Tessa Bailey, o cumpăr fără să stau pe gânduri.“
Sally Thorne, autoarea volumului The Hating Game
„Poveștile ei sunt la fel de proaspete și de amuzante ca o comedie romantică de pe Netflix… Bailey e maestra intrigilor amuzante și sexy, iar toți cei cărora le place un strop de erotism vor descoperi în ea o maestră a limbajului licențios.“
Entertainment Weekly
„Bailey a reușit să scrie un roman care va cuceri inimile cititorilor cu scenele sale de dragoste de-a dreptul incendiare, cu dialogurile pline de haz și cu personajele adorabile.“
Booklist
Traducere de Elena Popescu
Editura Nemira
ISBN 978-606-43-1595-3
Recenzii
Bine scrisă!
Marcela Motoc este absolut senzațională!! Cartea este ușurică, fix pentru o vacanta de vara, însă nu ma bucuram atât de mult de ea daca o citeam cu vocea mea în gând. Felicitări!
Tessa Bailey
Tessa Bailey este autoare de bestsellere incluse pe lista The New York Times și își dorește trei lucruri: să scrie cărți de dragoste cu personaje sexy și de neuitat, să fie o mamă bună și să reușească să facă parte cumva din juriul unui reality‑show în care concurenții trebuie să prepare cele mai bune produse de patiserie. Locuiește în Long Island, New York, împreună cu soțul și fiica sa, și își petrece ziua scriind.
MAI MULT
Marcela Motoc
Actrița Marcela Motoc a absolvit Academia de Teatru și Film în 1996, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. Încă înainte de absolvire Marcela Motoc a fost angajată la Teatrul L.S.Bulandra în urma concursului validat de Liviu Ciulei. În anul 2002 actrița se stabilește la Paris și pentru un timp călătorește: China, Vietnam, Tailanda, Berlin, Moscova, Tahiti, Insula Paștelui, Reunion, New York, Tokyo. În 2014 Marcela revine la București, fondează „Asociația Cortina” și își reia pe deplin activitatea în teatru.
MAI MULT
