Scapă-ți pielea! (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Scapă-ți pielea! (ebook) carte
Narcis nu mai este tânărul vinovat de a se fi îndrăgostit de el însuși, ci devine model pentru ființa care învață să se întâlnească, să se respecte și să aibă încredere în sine. Surprinzătoarea interpretare a mitului propusă de Fabrice Midal așază vechea poveste în perspectivă contemporană și ni se potrivește de minune. Pentru că deși o iluzie tenace și general împărtășită pare să afirme contrariul, numai fiind narcisiști, adică împăcați cu noi înșine, putem să dezvoltăm legături autentice cu ceilalți.
Șic, șarmant și iconoclast, proful de meditație à la française revine cu un nou eseu luminos și provocator. Midal se plimbă relaxat printre poeți și filozofi antici, gânditori iluminiști și psihanaliști ai secolului al XX-lea, zdruncinând cu inspirație gândirea dominantă. Filozofia lui de buzunar se dovedește neașteptat de profundă și nu uită să condimenteze cunoașterea cu savoare, așa că poate fi citită pe nerăsuflate în metrou sau într-o binemeritată pauză pentru felia de tort. Căci, apropo: între tort, cireașă și narcisism există o strânsă legătură…
Traducere de Anca-Maria Pănoiu
Editura Curtea Veche
ISBN 9786064407078
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Fabrice Midal
Fabrice Midal (n. 1967) este filozof, istoric de artă, eseist și editor, specialist în tipurile de violență specifice vieții cotidiene (burnout, manipulare, dependențele de digital) și una dintre cele mai importante figuri ale practicii meditației din Franța. În această calitate, a fondat în 2006 École occidentale de méditation (Școala occidentală de meditație) – nu pentru a transmite o practică menită să ne calmeze, să ne golească mintea sau să ne facă să ne izolăm într-o bulă străină de realitate, ci pentru a ne ajuta să facem față acestor violențe într-un mod cât se poate de concret. Din această perspectivă, se declară adept al budismului laic.
MAI MULT