Secretele Palatului. Viața privată a Casei de Windsor (ebook)
de
Citești nelimitat
Adaugă la wishlist
Despre Secretele Palatului. Viața privată a Casei de Windsor (ebook) carte
POATE SUPRAVIEȚUI MONARHIA BRITANICĂ? Sau se va adapta la rigorile timpului prezent, dominat de social-media?
Moartea reginei Elisabeta a II-a este o piatră de hotar. Cu ea, s-a încheiat, cu adevărat, secolul XX. Strălucitul monarh a fost, în viața publică, garantul răbdător și responsabil al echilibrului politic, iar în viața privată a fost un om cu sentimente, bucurii și tristeți. Și cu un orgoliu bine controlat…
Astăzi, cea mai cunoscută familie monarhică a lumii, Casa de Windsor, se află în fața unei provocări cruciale: va putea rămâne în fruntea statului britanic, ridicându-se deasupra problemelor personale ale membrilor ei?
Beneficiind de o documentare excepțională, marele merit al Tinei Brown este acela că ne oferă, critic și credibil, povestea din spatele ușilor închise. Navigând printr-o mulțime de situații, cu fel de fel de nuanțe, cititorii înțeleg de ce este important protocolul vieții publice și cât de restrictivă este viața privată în familia monarhică britanică.
Pe parcursul lecturii, când prin fața ochilor se desfășoară zeci și zeci de scene oficiale sau de familie, îi vedem pe protagoniști disecați cu obiectivitate. A fost Diana un înger sau, mai degrabă, un demon? Cât de diferiți sunt cei doi copii ai ei, William și Harry? De ce prințul Charles a preferat-o pe Camilla și nu pe Diana? Este Kate Middleton – după dispariția Elisabetei a II-a – cea mai puternică figură a Casei de Windsor? Ar fi putut deveni Meghan Markle o nouă Diana?
Și, nu în ultimul rând, o întrebare care bântuie permanent prin paginile cărții: are presa întotdeauna dreptate?
Traducere de Alina Bâltâc
Editura Corint
ISBN 978-606-088-283-1
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Tina Brown
Christina (Tina) Brown (n. 1953) este un cunoscut autor, redactor și jurnalist britanic, distins cu numeroase premii. A studiat la St Anneʼs College și a obținut licența în literatura engleză. A fost redactor pentru mai multe publicații și reviste de prestigiu, precum Tatler, Vanity Fair sau The New Yorker. În anul 2000 i s-a acordat Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor pentru servicii aduse jurnalismului. A mai scris The Diana Chronicles (2007), biografia prințesei de Wales, și The Vanity Fair Diaries: 1983–1992 (2017).
MAI MULT