Despre Tasmania carte
Tasmania este un roman despre viitor. Viitorul de care ne temem și pe care ni-l dorim, pe care nu-l vom avea, pe care îl putem schimba sau pe care-l construim. Teama și surpriza de a pierde controlul sunt sentimente ale timpului nostru, iar vocea caldă a lui Paolo Giordano știe să le descrie. Pentru că fiecare își caută propria Tasmanie: un loc unde, pur și simplu, e posibil să fii salvat. Protagonistul acestui roman este un tânăr atent și plin de viață, care a crezut că știința îi va oferi toate răspunsurile, dar care se trezește pus în fața unui zid de întrebări insondabile. Preluând ștafeta de la marii scriitori ai secolului XX italian, Paolo Giordano străbate cele mai interesante teritorii ale romanului european din acești ani, pentru a ajunge într-un loc al său, unde poate analiza în voie criza care constituie miezul acestei cărți – atât a unui cuplu, cât și a planetei noastre.
Traducere de Liviu Ornea
Editura Trei
Copyright ©2022 Giulio Einaudi editore
This edition published in agreement with the Proprietor through
MalaTesta Literary Agency, Milan.
Copyright © Editura Trei, 2024, pentru traducerea în limba română
ISBN 9786064023339
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Paolo Giordano
Paolo Giordano (n. 1982) a absolvit Facultatea de Fizică la Universitatea din Torino și din 2010 este doctor în fizica particulelor elementare. Giordano s-a impus ca unul dintre cele mai importante nume din literatura italiană actuală cu romanul Singurătatea numerelor prime (2008), ce a fost distins cu numeroase premii, printre care Premio Strega și Premio Campiello pentru debut, și a apărut în traducere în peste 40 de ţări. Ulterior, Giordano a mai publicat trei romane: Corpul uman (2012), Il nero e l’argento (2014) și Devorarea cerului (2018). În 2020 a publicat eseul În vremea contaminării, în care reflectează pe marginea pandemiei de Covid-19. Tasmania este primul său roman publicat în colecția Anansi. Contemporan
MAI MULT