Thich Nhat Hanh (ebook)
de
Citești nelimitat

Adaugă la wishlist
Despre Thich Nhat Hanh (ebook) carte
Una dintre învățăturile lui Thich Nhat Hanh este că fiecare om trăiește într-o continuă legătură cu cei din jurul său, dar și cu natura.
Nu putem exista în afara lumii care ne înconjoară, ci doar prin raportare la aceasta. Viața maestrului este dovada cea mai puternică a acestei concepții, pentru că întreaga sa gândire și activitate, care a schimbat percepția asupra spiritualității tradiționale, s-a dezvoltat în relație cu numeroși factori sociali și politici, dar și cu personalități remarcabile.
Născut în Vietnam în 1926, THICH NHAT HANH a fost un martor lucid la distrugerile războiului și conflictele interne ale țării. Reflecțiile sale pe marginea dezastrului au pus bazele unei revoluții a principiilor budiste tradiționale. Pentru maestrul Zen, contemplarea și dezvoltarea spirituală nu pot avea sens fără acțiunile politice și sociale pe care s-a simțit chemat să le întreprindă.
Vederile sale cuprinzătoare s-au ridicat însă deasupra particularităților societății. Conform acestora, oamenii sunt interconectați și se află într-o comuniune neîntreruptă cu natura. Biografia maestrului iluminat dezvăluie un parcurs extraordinar care fascinează și invită la meditație.
Traducere de Silvia Năstasie
Editura Curtea Veche
ISBN 9786064412782
În acest moment nu există recenzii pentru această carte
Céline Chadelat

Céline Chadelat este jurnalistă, autoare, lector și mamă a doi copii. Absolventă a Université Sciences Po, a scris articole pentru reviste de specialitate din domenii precum religie, spiritualitate și yoga. Activitatea sa online este ilustrată în special de blogul dedicat informării femeilor asupra postpartumului (lemoisdor.fr), iar proiectele sale în acest sens includ acțiuni civice precum petiții către Ministerul francez al Sănătății pentru îmbunătățirea condițiilor de viață pentru femei după naștere.
MAI MULT