Despre Un basm carte
„Unul dintre cei mai mari povestitori contemporani.“ Guardian
La începutul pandemiei, legendarul povestitor Stephen King s-a întrebat: „Ce ai putea scrie care să te facă fericit?“
„Ca și cum imaginația mea abia aștepta să-i fie pusă întrebarea, mi s-a arătat un oraș mare și părăsit – dar cu o viață proprie. Am văzut străzile pustii, clădirile bântuite, un cap de gargui care zăcea răsturnat pe stradă. Am văzut statui sfărâmate (nu știam ce reprezintă, dar am aflat în cele din urmă). Am văzut un palat uriaș, impunător, cu turnuri din sticlă atât de înalte, încât vârfurile lor străpungeau norii. Aceste imagini au declanșat povestea pe care voiam să o spun.“ Stephen King
Stephen King sondează cel mai adânc puț al imaginației sale în acest roman fermecător despre un adolescent care moștenește cheia către o lume paralelă, în care binele și răul poartă o luptă acerbă.
Charlie Reade arată ca un licean obișnuit, priceput la baseball și la fotbal, un elev modest și sârguincios. Când el avea doar zece ani, mama lui a murit într-un accident, iar suferința l-a făcut pe tatăl său să se cufunde în alcool. Maturizat precoce, Charlie a învățat cum să aibă grijă de el însuși, dar și de propriul tată. La vârsta de șaptesprezece ani, adolescentul întâlnește o cățelușă adorabilă pe nume Radar și pe stăpânul ei, Howard Bowditch, un bătrânel singuratic, care trăiește într-o casă mare, situată pe culmea unui deal, având în curtea din spate un șopron ținut sub lacăt.
„Stephen King știe cu exactitate de unde izvorăsc poveștile și cum se înrâuresc apoi în fluxul creativ universal ca într-un fluviu nesfârșit și învolburat. Iar cartea aceasta este luată chiar de acolo, din gura izvorului, de unde curg cele mai strălucitoare povești. De acolo de unde au fost luate poveștile lui Peter Pan din Neverland sau cea a lui Atreiu din Fantazia. Cu mențiunea că în textura Unui basm se simte tușa întunecată a unui maestru horror.“ MARIAN COMAN, redactor-șef ARMADA
Traducere de Ruxandra Toma
ARMADA, un imprint al Editurii Nemira
ISBN 978-606-43-1556-4
Recenzii
Oh....atat de frumos incat regreti ca se sfarseste...
Stephen King
STEPHEN KING este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestsellere internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără If It Bleeds, The Institute (Institutul, Nemira, 2020), Elevation, The Outsider (Străinul, Nemira, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Nemira, 2018), și seria Bill Hodges: End of Watch (Mort la datorie, Nemira, 2018), Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel. Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Nemira, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize la categoria Mystery/Thriller. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Nemira, 2019) și Doctor Sleep (Nemira, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.
MAI MULT
Ștefan Forir
Ștefan Alexandru Forir este român etnic din Republica Serbia. S-a repatriat în România în anul 2012, când a început studiile la Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” Galați, secția Teatru și Artele Spectacolului. Din 2015 este actor al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Este îndrăgostit din copilărie de science-fiction și thriller, printre scriitorii lui preferați numărându-se Arthur C. Clarke, Isaac Asimov, Orson Scott Card și, firește, Stephen King.
MAI MULT